trafic.ro ranking

trafic.ro Complicatiile si comorbiditatile DZ (Ghid ADA 2011) | Nutritionist Cluj

COMPLICAŢIILE DIABETULUI ŞI BOLILE ASOCIATE

[PAGINA MEDICULUI] GHIDURILE ADA 2011: COMPLICATIILE DIABETULUI SI BOLILE ASOCIATE

13. Hipertensiunea arterială. TA trebuie măsurată la fiecare vizită la diabetolog. Diagnosticul hipertensiunii la pacienţii cu diabet se stabileşte la valori ≥ 130 / 80 mmHg. Tratamentul HTA cuprinde măsuri non-farmacologice, cel mult 3 luni, pentru valorile < 140/90 mmHg, şi farmacologice de la 140/90 mmHg. Pacienţii cu diabet trebuie să aibă în schema terapeutica fie un IEC fie un ARB, la care se poate adăuga tiazidic (la RFG ≥ 30 ml/min/1.73) sau diuretic de ansă (la RFG<30 ml/min/1.73). Monitorizarea funcţiei renale şi a potasiului este indicată. In sarcină: obiective: 110-130 mmHg / 65 – 80 mmHg, IEC şi ARB sunt contraindicate în sarcină.

14. Dislipidemia. Profil lipidic: cel puţin annual, sau la 2 ani dacă LDL<100, HDL>50 şi TG<150. Intervenţii: limitare grăsimi saturate şi trans, creşterea consumul de acizi graşi omega-3, fibre solubile, steroli şi stanoli vegetali, scădere în greutate. Toţi pacienţii cu boală cardiovasculară diagnosticată, sau fără boală cardiovasculara, dar în vârstă de peste 40 de ani şi în prezenţa cel puţin unui factor de risc asociat trebuie să urmeze tratament cu statine dacă LDL-colesterolul este >100 mg/dl, în ciuda intervenţiilor non-farmacologice. Ţinte LDL: <100 mg/dl, opţional: <70 mg/dl, obiectiv alternative: -30-40% din LDL iniţial. Alte obiective: TG<150, HDL>40 (bărbaţi), >50 (femei).

15. Tratamentul antiplachetar. Aspirina (75-162 mg/zi) poate fi indicată ca prevenţie primară in DZ tip 1 şi DZ tip 2, cu risc cardiovascular>10% (Framingham), ca prevenţie secundară. La pacienţii cu boală cardiovasculară şi alergie documentată la aspirină, trebuie utilizat clopidogrel (75 mg/zi). Terapia asociată (aspirină + clopidogrel) poate fi indicată până la 1 an de la un sindrom coronarian acut.

16. Fumatul. Toţi pacienţii cu diabet trebuie să fie sfătuiţi să renunţe la fumat.

17. Boala coronariană. Nu se indică screeningul de rutină, la pacienţi asimptomatici. În cazul diagnosticului de BCI, se indică: IEC, aspirină şi statină. În cazul antecedentelor de infarct: beta-blocant, cel puţin 2 ani după evenimentul coronarian, şi chiar pe termen lung, în absenţa hipertensiunii (deşi datele în prezent sunt insuficiente). Tiazolidindionele trebuie evitate la pacienţi cu insuficienţă cardiacă simptomatică. Metforminul poate fi utilizat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă stabilă şi funcţie renală normală, şi trebuie evitat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă decompensată sau în cadrul spitalizării pentru insuficienţă cardiacă.

18. Screeningul şi tratamentul nefropatiei diabetice. Recomandări: echilibrare glicemică, tensională. Screening: dozare albuminurie la 5 ani de la diagnosticul DZ tip 1 şi la diagnosticul DZ tip 2. Dozare: creatinina (annual), cu estimarea ratei de filtrare glomerulară. Tratament: IEC sau ARB. Studii: IEC în DZ tip 1 cu HTA, IEC şi ARB la pacienţi cu DZ tip 2, HTA şi microalbuminurie, ARB în DZ tip 2, HTA, macroalbuminurie şi insuficienţă renală (definită prin creatinina > 1.5 mg/dl). Aport proteic: 0.8-1.0 g/kgc în stadii precoce, sub 0.8 g/kgc în stadii avansate. Monitorizare: creatinină, potasiu. La RFG < 60 ml/min/1.73, proteinurie marcată, sediment urinar active, absenţa retinopatiei, scădere rapidă a RFG: consult nefrologic.

19. Retinopatia diabetică: screening şi tratament. Recomandări: echilibrare glicemică, tensională. Screening: DZ tip 1, incepând cu vârsta de 10 ani, în primii 5 ani de la diagnostic. DZ tip 2: la diagnostic consult oftalmologic detaliat. Frecvenţa examinărilor ulterioare: anual, mai puţin frecvent (2-3 ani) in caz de evoluţie stabilă, mai frecvent în cazul progresiei. Fotografia retiniană este o variantă de screening care nu înlocuieşte consultul oftalmologic. Sarcina suprapusă unui diabet preexistent justifică un consult oftalmologic amănunţit, în primul trimestru, ulterior în sarcină şi până la 1 an postpartum. Tratament: consult în urgenţă pentru: edem macular, retinopatie severă non-proliferativă sau orice tip de retinopatie proliferativă.

20. Neuropatia diabetică: screening şi tratament. Recomandări: screening pentru polineuropatie simetrică distală la diagnostic, şi ulterior annual, utilizând teste clinice simple. Screeningul pentru neuropatia autonomă trebuie realizat la diagnosticul DZ tip 2 şi după 5 ani de la debutul DZ tip 1. Rareori sunt indicate teste electrofiziologice (neurometrie) pentru PNP distală sau teste speciale pentru neuropatia autonomă. Medicaţia simptomatică este recomandată.

21. Îngrijirea piciorului. Examenul de picior se indică anual, şi are ca scop identificarea factorilor de risc predictivi pentru ulceraţii şi amputaţii. Examenul de picior trebuie să cuprindă: inspecţia, palparea pulsurilor, testarea senzibilităţii protective cu monofilamentul de 10 g, la care se adaugă una din următoarele testări: evaluarea percepţiei vibraţiilor cu diapazonul de 128 Hz, testul cu acul, reflexul ahilean. Testarea pentru arteriopatie cronică obliterantă trebuie să cuprindă palparea pulsului la arterele pedioase, şi trebuie avută în vedere calcularea indicelui gambă-braţ.

<<< DIAGNOSTICUL SI PREVENTIA DIABETULUI

<<< INGRIJIREA DIABETULUI

>>> DIABETUL LA COPII, ADOLESCENŢI ŞI VÂRSTNICI

REFERINTA: GHIDURILE ADA 2011, DIABETES CARE: http://care.diabetesjournals.org/content/34/Supplement_1



FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)

top
free counters