trafic.ro ranking

trafic.ro Mănânc sau nu după ora 18.00? | Nutritionist Cluj

Episodul 5: Mănânc sau nu după ora 18.00?

M-am decis să dedic un articol întreg orei 18.00, o oră absolut celebră în domeniul pseudonutriţiei de larg consum, dar prea puţin celebră pentru organismul uman.

Poate că nu greşesc dacă estimez că cel puţin o treime dintre pacienţii care se prezintă la cabinet pentru consult de nutriţie nu uită să întrebe dacă au voie să mănânce după ora 18.00. Rareori mi-e dat să aud o altă oră, poate că am mai auzit de ora 19.00 dar succesul orei 19.00 e mult mai mic. 

Dar de unde a apărut ora 18.00? Şi ce interes are cineva să facă marketing unei ore de pe ceas, care nu vinde niciun sirop, ceai sau capsulă magică de slăbit? Răspunsul este acelaşi pe care l-am prezentat în nenumărate articole pe nutritionistcluj.ro. Pentru a plasa o minciună bună în domeniul comerţului cu diete, este bine ca dieta respectivă să fie amestecată cu nişte recomandări care să pară corecte, sau măcăr concrete. Şi nimeni nu se poate îndoi de claritatea aceste recomandări. Din păcate nimeni nu mai ştie de unde a plecat ideea genială cu ora 6 şi de ce autorul recomandării s-a pierdut pe drum, transformându-se, ca şi autorul dietei cu supă de varză, în “toată lumea”.

Cine recomandă să nu mâncăm după ora 18.00? Să dăm un search pe Google cu “mananc” şi cu “ora 18”. Aşadar, de exemplu, Sfaturi de la Eva ne spune (aici), prin cel mai bun răspuns ales prin vot de cititori, că: “nu întâmplător indiferent de ce dietă ţii sau mod de viaţă ai avea, nu este indicat să mânânci după ora 18.00 hai maxim 18.30”. Iar Cosmopolitan ne spune aici că există chiar o dietă: “vegetariană până la 6 seara”…Din moment ce,”nu iese fum fără foc”, ar putea deduce oricine că…ceva o fi…Pe de altă parte, şi din fericire, chiar şi ora 18 a început să pice în desuetudine, din moment ce persoane cu un pic mai multă autoritate in domeniu au început să fie un pic mai logici decât ceasul.

Şi anume. Este drept că, în timpul zilei, majoritatea dintre noi suntem mai activi, ceea ce poate conduce la impresia că ceea ce mâncăm se şi consumă, iar seara, mai puţin activi, de obicei acasă în familie, ceea ce poate da impresia că ceea ce mâncăm se va şi depune. În realitate, metabolismul este mult mai complex. În organism există un stoc “mobil” de aminoacizi care se reîmprospătează mereu, un stoc de glucide sub formă de glicogen care se menţine mereu plin, şi se utilizează înre mese, pentru a menţine glicemia şi sursele de energie pentru creier constante, un tub digestiv care lucrează în permanenţă, prin mişcări (numite peristaltice) şi absorbţii etc. Toate acestea constituie un ansamblu, bine reglat hormonal, atunci când ceea ce facem se suprapune peste activitatea hormonilor. Atunci când, însă, începem să dereglăm acest ceas mult mai fin decât pendula care bate ultima oră de masă la 6, desigur că se aprind becurile de avarie, şi se pornesc “generatoarele de rezervă”, care în general sunt instruite, genetic, să depoziteze energie pentru vremuri grele.

Mai concret. Dacă nu mâncăm mare lucru până la ora 18.00, cu siguranţă că vom depozita foarte bine alimentele venite, salvator, la acea oră. Exact pe acelaşi principiu, dietele prost gândite sau neadaptate persoanei, sunt urmate de revenirea la kilogramele anterioare, aşa cum, după mici “diete” zilnice constând în ignorarea meselor până la masa de seară, va conduce la tipica şi aparent paradoxala îngrăşare a celui ce mănâncă doar o masă pe zi.

Deci este corect să nu mâncăm după 18? Răspuns: nu aşa se pune problema. Corect este să avem un pic de ordine în mese, pentru ca mesele de seară să nu vină după o înfometare în timpul zilei, şi să ne plănuim mesele de aşa natură încât să nu bulversăm organismul obosit şi flămânzit ziua cu încă o activitate obositoare, seara sau cel mai rău noaptea: digestia.

Autor: dr. Adrian Copcea :::@www.NutritionistCluj.Ro ::: publicat 08/03/2011

Din seria editorialelor “Spune NU dietelor” mai puteţi citi:
De ce şi cum ne îngrăşăm cu dietele de slăbit?
Dieta personalizată
Nutriţionistul: să facem cunoştinţă
Cum, de ce, şi cât slăbim?

 



  • Gamine ::: comentariu pe forum :

    Ar trebui sa avem o dieta cat mai echilibrata, si eventual daca ni se face foame spre seara (chiar si 10-11 seara) mai bine am manca un mar sau ceva micut. Mai bine am gandi in calorii decat in ore la care sa mancam

  • Dr. A. Copcea ::: comentariu pe forum :

    @Gamine. Ati semnalat cea mai eficienta si fireasca interventie in nutritie: alimente ca raspuns la senzatia de foame (nu apa, nu asteptare, nu infometare etc.). Multumesc.

FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)

top
free counters