trafic.ro ranking

trafic.ro Dietele populare: mic dicţionar explicativ | Nutritionist Cluj

Dietele populare: mic dicţionar explicativ

Această listă a dietelor este alcătuită pe baza informaţiilor disponibile gratuit pe Internet, şi nu are la bază interese comerciale. Ea se referă la diete în sensul „tradiţional” al cuvântului, nu şi la regimuri alimentare utilizate în medicină sau tipare alimentare acceptate în cadrul alimentaţiei sănătoase (regim vegetarian, dieta mediteraneană, alimentaţia ecologică – bio etc.).

 

DIETA

AUTOR/AUTORI/PROMOTORI

DESCRIERE/PREZENTARE SUMARA

Acid-alcalină

Dr. W.H.Hay, Robert Young, Gary A.Martin

Serie de diete fără fundament ştiinţific, bazate pe caracterul acid, alcalin sau neutru al alimentelor. Adesea acest parametru este utilizat pentru combinarea/disocierea alimentelor.

Alcalină

Robert Young (declarat vinovat şi amendat pentru utilizarea frauduloasă a titlului de „doctor” şi pentru alte infracţiuni)

Dietă bazată pe principii eronate din punct de vedere ştiinţific cu privire la impactul pH-ului alimentelor (aciditate/alcalinitate), principii expuse în cartea „The pH Miracle”

Atkins

Dr. Robert Atkins

Dietă cu beneficii şi limite documentate ştiinţific, bazată pe restricţionarea glucidelor. Prima fază, eliminarea completă a glucidelor, se suprapune peste dieta ketogenică.

Best Life

Bob Greene (antrenor fizic)

Program de nutriţie şi activitate fizică pe termen lung, bazat pe o serie de principii (nivel caloric, selecţie a alimentelor, preparare etc.), adoptat şi susţinut de prezentatoarea TV Oprah Winfrey

Beverly Hills

anonim

Variantă de regim disociat

Body for Life

Bill Phillips (sportiv)

Program intensiv de activitate fizică şi nutriţie, pe 12 săptămâni, bazat pe o serie de reguli şi principii având ca finalitate modelarea corporală (în particular masa musculară) şi o bună stare de sănătate

Calorii negative

anonim

Dietă lipsită de probe ştiinţifice, conform căreia ar exista alimente a căror prelucrare consumă mai multă energie decât cea pe care o conţin (ţelina, grapefruit etc.)

Disociat

Dr. W.H.Hay, Michel Montignac, alţi autori anonimi

Serie de diete bazate pe combinarea/disocierea tipurilor de alimente şi nutrienţi. Exemple: dieta Hay, Montignac, Beverly Hills

„fad”

anonim

Serie de diete bazate pe presupuse principii (neacceptate sau contrazise de ştiinţă), adoptate în general iraţional („fad”=moft, engl.) Exemple: dieta cu grapefruit, cu supă de varză, viermi etc.

„Franţuzoaicele nu se îngraşă!”

Mireille Guiliano (scriitoare, fostă directoare a producătorului de şampanie Veuve Clicquot)

Plan de nutriţie şi activitate fizică pe 3 luni şi mai mult, bazat pe o serie de principii (mişcare, controlul porţiilor, savurarea alimentelor, includerea unor alimente interzise în multe diete – ciocolată, alcool etc.)

GI (glycemic index)

Sin. dieta bazată pe indicele glicemic

Vezi ‚Indice glicemic’

Grapefruit

anonim

Dietă din anii 1930, neacceptată ştiinţific şi potenţial periculoasă, conform căreia consumul de grapefruit (sau suc de grapefruit) înainte de fiecare masă contribuie la scăderea aportului de calorii. Sin. Dieta Hollywood

Grupelor sanguine (dieta pe grupe de sânge)

Peter D’Adamo („naturopathic physician”)

Dietă fără suport ştiinţific, bazată pe grupa sanguină: hiperproteică (O), fără carne roşie (A), bogată în lactate (B) sau intermediară între cerinţele pentru A şi B (AB).

hacker

John Walker (informatician, co-fondator al companiei Autodesk)

Metodă de monitorizare a aporturilor şi cheltuielilor calorice, cu ajutorul unui program (software) pentru calculator; principii expuse în cartea digitală „The Hacker’s Diet” (hacker = practicant al pirateriei informatice)

Hay

Dr. William Howard Hay

Variantă de dietă acid-alcalină, prima variantă istorică (1920) de regim disociat

Hollywood

anonim

Sin. Dieta cu grapefruit

Indicele glicemic

Dr. David Jenkins, Michel Montignac,

Dietă bazată pe principiul medical (utilizat în diabetologie) conform căruia alimentele cu indice glicemic mare stimulează mai puternic secreţia de insulină, hormon responsabil, printre altele, de creşterea depozitelor de grăsime. Exemple: Montignac, South Beach, Sugar Busters, Zone

Ketogenică

Hippocrates? Galen?; Jim Abrahams (producător Hollywood); Dr. Robert Atkins

Intervenţie nutriţională documentată ştiinţific în tratamentul epilepsiei; Pentru scădere în greutate: dietă hipoglucidică (low-carb), hiperlipidică şi normoproteică, documentată medical cu avantaje şi dezavantaje (Atkins) sau nu.

‚Low-carb’

Dr. Irwin Stillman, Dr. Robert Atkins

Diete bazate pe restricţionarea glucidelor, inclusiv până la nivelul la care se declanşează producerea de cetone (dieta ketogenică). Exemple: Atkins, dieta ketogenică. Medicina a documentat avantaje şi riscuri ale acestor intervenţii.

Macrobiotică

Hippocrates

Impropriu numită „dietă”: alimentaţie asociată cu longevitatea, bazată pe anumite principii: consumul de alimente nerafinate, în proporţii echilibrate („yin/yang). Variantă de regim pescetarian (pesco-vegetarian).

Montignac

Michel Montignac (sociolog, scriitor)

Dietă bazată pe utilizarea indexului glicemic (selectarea alimentelor cu IG mic) şi a disocierii (separarea glucidelor de lipide în cadrul meselor)

Ornish

Dr. Dean Ornish (Profesor de Medicină, University of California)

Alimentaţie hipolipidică, vegetariană, cu beneficii demonstrate ştiinţific în cadrul unui stil de viaţă care cuprinde şi mişcare, renunţarea la fumat, şi gestiunea stresului. Principiile sunt expuse în cartea „Eat more, weigh less”.

Protein power

Dr. M.R Eades şi dr. M.D.Eades

Dietă hiperproteică şi hipoglucidică

Scarsdale

Dr. Herman Tarnower

Dietă pe 14 zile, hiperproteică, hipolipidică, hipoglucidică, hipocalorică, bazată pe eliminarea dulciurilor, glucidelor complexe, lactatelor, uleiului etc.

South Beach

Dr. Arthur Agatston

Dietă, în 3 faze, bazată pe selectarea tipurilor de glucide şi lipide („bune” şi „rele”)

Sugar Busters

Dr. M.C.Bethea, Dr. S.S.Andrews, Dr. L.A. Balart, H.L.Stewart

Dietă bazată pe eliminarea unor surse de glucide (rafinate sau nu): zahăr, miere, bere, cartofi, morcovi etc., la care se adaugă alte principii legate de activitate fizică, selecţia grăsimilor etc.

Supa de varză

anonim

Dietă sever hipocalorică, pe 7 zile, cu efecte importante pe termen scurt (scădere ponderală, deshidratare şi denutriţie) ce o fac inacceptabilă din punct de vedere ştiinţific.

Weight Watchers

Jean Nidetch (casnică), compania Weight Watchers International

Dietă bazată pe atribuirea şi contorizarea de puncte pentru alimentele consumate (punctele reflectând nivelul de calorii, grăsimi şi fibre), urmărind menţinerea totalului de puncte în anumite limite dorite.

Zone

Barry Sears (biochimist)

Dietă bazată pe o proporţie relativă de 40%:30%:30% a caloriilor provenite din glucide:proteine:grăsimi, cu ‚implicaţii hormonale’. Structura este apropiată de limitele acceptate pentru macronutrienţi, dar cu un aport mai mic al glucidelor, şi spre limita superioară pentru grăsimi şi proteine. Indicaţiile se referă la selectarea glucidelor, consumul de proteine la fiecare masă etc.

 



FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)

top
free counters