trafic.ro ranking

trafic.ro Cine sunt nutritionistii? | Nutritionist Cluj

Alimentaţia sănătoasă şi nutriţioniştii

Conceptul de ‚alimentaţie sănătoasă’ este, în prezent, insuficient cunoscut de oamenii de ştiinţă. Nutriţia este o ştiinţă în continuă evoluţie, apar în permanenţă date ştiinţifice care confirmă sau contrazic idei clasice. Se descoperă în permanenţă componente alimentare, sau se inventează aditivi care ajung în farfuriile noastre fără ca noi să îi cunoaştem sau să putem vreodată memora numele, cantitatea recomandată, cantitatea minimă, medie, maximă, permisă, admisă, periculoasă sau toxică.

Medicii nutriţionişti cunosc principiile pe care se alcătuiesc recomandările din ghidurile terapeutice, dar niciun medic nutriţionist nu poate acoperi toate datele ştiinţifice care se adună în timp real. Din acest motiv, existenţa ştiinţelor complementare care studiază alimentele este binevenită, şi acesta este locul ramurii ‚igiena alimentaţiei şi nutriţiei’, o specialitate medicală care nu are rolul de a trata pacienţi cu obezitate sau alte probleme de nutriţie, dar care conferă o postură de maximă autoritate de opinie privind caracteristicile alimentelor, şi care poate influenţa, la nivel de populaţie, concepţiile despre nutriţie. Sunt de menţionat, in domeniul stiintelor fundamentale de nutritie, numele şi activitatea d-lui Prof. G. Mencinicopschi, ale cărui iniţiative publice merg în sensul unei corecte educaţii la nivel de populaţie, şi care, din fericire, au reuşit să aibă un loc în mass-media invadată de pseudo-nutriţionişti.

În contrast cu limitele ştiinţifice, pe care le cunosc foarte bine medicii nutriţionişti (tipuri de colectări de date, erori sistematice, interpretări statistice care nu se aplică în situaţii particulare, interese comerciale în redactarea unor rezultate etc.), există o altă categorie de persoane interesate de nutriţie, autointitulate ‚nutriţionişti’, care extrag din ştiinţă anumite noţiuni, pe care le exploatează după propriul interes – indici glicemici, tipuri de grăsimi, vitamine etc. În general activitatea acestor ‚nutriţionişti’ se rezumă la soluţii rapide, bazate pe idei puţine dar fixe, şi, în general pe proprietăţi particulare ale alimentelor, în special cele referitoare la micronutrienţi. Finalitatea este adesea o dietă hipocalorică, bogată în fibre şi xeroxată. Demersul este departe de a fi medical, dar atractivitatea nu ţine cont de corectitudinea ştiinţifică ci de audienţă, şi, probabil, mulţi medici nutriţionişti nu pot atinge charisma celorlalţi ‚nutriţionişti’. Din fericire, acest aspect nu este universal valabil, şi succesul dr. Mihaela Bilic în plan public este, cu siguranţă, excepţia care confirmă regula.

Un alt aspect comercial care interferă cu practicarea corectă a nutriţiei ca ştiinţă în România este apetenţa pentru produsele ‚naturiste’ pentru slăbit, produse care adesea lasă urme serioase în organismul celor ce s-au grăbit să le ia, ca să „slăbească rapid”. Natura umană este însă greu de combătut, şi de cele mai multe ori este nevoie de mai multe experienţe eşuate până persoana cu probleme de nutriţie să conştientizeze că este în joc sănătatea sa, şi că sănătatea nu este un subiect de experimente. Este aproape imposibil de cuprins varietatea de soluţii „nutriţionale” pentru persoanele cu probleme de greutate: plante, capsule şi siropuri minune, tratamente naturiste sau „naturiste”, diete celebre, diete mai puţin celebre, şi, nu în ultimul rând expertiza „nutriţioniştilor”.

Singurele consultaţii de nutriţie acceptabile din punctul de vedere al competenţei se desfăşoară în cabinetele de specialitate: „diabet, nutriţie şi boli metabolice” – „diabet şi boli de nutriţie”. Deşi mai greu accesibil în prezent, acest demers oferă lucrul cel mai important de care are nevoie o persoană cu probleme de nutriţie: garanţia că recomandările făcute nu sunt dăunătoare pentru sănătate.

In loc de concluzie, scrie pe parafa nutritionistului dumneavoastra: diabet zaharat, nutritie si boli metabolice?…

Post scriptum: desigur ca exista si recomandari foarte bune venite din partea nutritionistilor neacreditati (pe care ii puteti recunoaste daca solicitati o programare si mentionati ca faceti insulina, de exemplu…). Este suficient ca unul dintre ei sa trimita o cunostina la un adevarat medic nutritionist, si sa aiba acces la prescriptia unui medic, care la o adica poate fi copiata. Dealtfel, din pacate, anumite masuri nutritionale prescrise inclusiv unor persoane celebre in Romania, au “rasuflat” pe Internet, ajungand si la indemana “nutritionistilor” de larg consum (in mod special cei care isi ofera serviciile pe forumuri…). Ceea ce trebuie sa stie o persoana este ca, daca interventia a fost condusa de un medic specialist, atunci recomandarile se potrivesc exact persoanei respective, si, daca o alta persoana copiaza o dieta a unei alte persoane, s-ar putea sa aiba anumite surprize neplacute…



  • Butca Alesia ::: comentariu pe forum :

    Ce parere aveti despre cei care au finalizat studile la facultati de medicina specializarea Nutritie si dietetica? Am vazut un astfel de cabinet si domnisoara spunea ca e licentiata in asa ceva. Sa am incredere? Multumesc

  • Dr. A. Copcea ::: comentariu pe forum :

    @Alesia. Da, este o meserie acreditata, deci va puteti adresa cu incredere. Despre cei care au aceasta specializare, nu pot sa am nicio parere in mod particular, este ca si cum ne-am intreba “ce parere avem despre cardiologi”. Fiecare are pregatirea, talentul, experienta lui. Cu siguranta, asa cum exista si doctori buni si doctori mai putin buni, la fel vor fi si dieteticieni buni, si dieteticieni mai putini buni.

FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)

top
free counters