trafic.ro ranking

trafic.ro Apa minerală, apa plată şi apa de robinet | Nutritionist Cluj

Apa minerală, apa plată şi apa de robinet

Apa de consum îmbracă aceste trei forme arhicunoscute. Deşi percepţia publică despre ‚apa plată’ este aceea a unui „aliment sănătos” (consumat, într-un celebru spot publicitar de un grup de manechine care preferă ‚apa plată cu lămâie’), apa plată nu este altceva decât apă minerală fără dioxid de carbon.

Acidularea apei (carbonatarea, respectiv adăugarea propriu-zisă de dioxid de carbon) are în realitate efecte mult mai mici decât se crede. Studiile ştiinţifice nu au reuşit să arate un efect negativ clar al acidulării, dimpotrivă se discută chiar despre posibile efecte benefice atribuite prezenţei acidului (de ex. antibacteriene). Comparativ cu sucurile carbogazoase, apa minerală are doar a suta parte din efectul dăunător asupra smalţului. Dealtfel, interzicerea sucurilor carbogazoase în şcoli (în ţările care au această reglementare) are ca principală justificare valoarea lor nutriţională minimă, şi nu acidularea. Nici teoriile conform cărora apa minerală ar favoriza osteoporoza nu au susţinere ştiinţifică, din nou aceasta idee fiind probabil împrumutată din domeniul sucurilor carbogazoase, în fabricarea cărora acidifierea se face uneori cu acid fosforic (băuturile tip ‚cola’).

Pe de altă parte, există un efect iritativ al „bulelor”, care face ca apa minerală carbogazoasă („sparkling”) să aibă acest dezavantaj faţă de apa minerală plată („still”). În plus, anumite tratamente medicamentoase se indică a fi luate cu apă non-carbogazoasă, din considerente de interacţiuni chimice. Impactul cel mai cunoscut este poate însă cel asupra refluxului acid, impact resimţit de persoanele care manifestă pirozis (arsuri stomacale care urcă în partea superioară a tubului digestiv), în cadrul sau în afara bolii de reflux gastro-esofagian. Această situaţie, la care se adaugă meteorismul (balonările) sunt situaţii clasice în care consumul de apă acidulată este nepotrivit.

Dincolo de aceste aspecte, nu există diferenţe majore de compoziţie între apa minerală şi apa plată. Intrând în detalii de compoziţie, ambele tipuri de apă minerală (gazoasă şi plată) pot conţine în proporţii diferite elemente minerale, în mod particular sodiu, cu implicaţii posibile asupra hipertensiunii arteriale, la un consum mare.

Invers, implicaţiile pot fi pozitive prin prezenţa unor componente minerale sau caracteristici fizice, aşa cum este cazul apelor minerale ‚terapeutice’, carbogazoase sau nu (spre exemplu apele care contribuie la alcalinizarea urinii). În toate situaţiile, aşa cum o arată şi numele, apele minerale conţin elemente minerale (sodiu, potasiu, clor, calciu, magneziu etc.) în diferite proporţii (peste 1 g/l apele minerale, sub 1 g/l apele oligominerale), inclusiv apele termale (ape minerale la temperaturi peste 20°C). Industria apei a importat din ştiinţă (igiena alimentaţiei şi mediului, nutriţie) date referitoare la compoziţie, şi a creat diferite brand-uri cu punct de plecare ştiinţific: ape ionizate, ape alcaline. Efectul real al acestor ape este adesea supraestimat. In schimb efectul apelor naturale în care predomină anumiţi ioni în mod natural este utilizat în medicină (ex. în balneologie şi recuperare medicală), anumite zone fiind cunoscute pentru diferite tipuri de ape minerale: Herculane (ape sulfuroase), Tuşnad (ferugionase), Govora (bromate, iodate), Căciulata (alcaline) etc.

A doua mare categorie, apa de robinet, este cunoscută atât pentru posibilele riscuri – infecţioase (virale, bacteriene sau parazitare) sau non-infecţioase (ex. toxicitatea nitraţilor), dar şi pentru beneficii, prin măsurile de sănătate publică ce se iau prin intermediul apei de robinet (ex. fluorizarea apei). Cu toate recomandările, consumul de apă de robinet este în scădere, în favoarea apei îmbuteliate. Diferenţele principale între apa de robinet şi apa minerală constau în ponderea mai mare a sărurilor minerale în apa minerală (cu tot ce implică, inclusiv avantaje sau dezavantaje), percepţia apei îmbuteliate ca fiind „mai sigură” şi, nu în cele din urmă, preferinţa fiecăruia.

Concluzionând, nu există argumente puternice pentru a recomanda din punct de vedere medical nici apa de robinet în schimbul apei îmbuteliate, nici invers, atunci când apa de robinet este ‚sigură’. Cât priveşte apa minerală plată, cu atât mai puţine argumente există pentru a o recomanda universal în defavoarea apei minerale carbogazoase.

Cuvinte cheie: apa, robinet, minerala, plata, alcalina, caracteristici, diferente, recomandari, sodiu, acid, acidulare



FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)

top
free counters