Îndulcitorii
♦ Îndulcitorii (edulcoranţii) sunt o categorie de aditivi alimentari care conferă gust dulce alimentelor. Deşi în clasificarea oficială zahărul este inclus la categoria îndulcitori, termenul se aplică în mod larg pentru înlocuitorii de zahăr.
♦ Comparativ cu zahărul, îndulcitorii aduc calorii mai puţine sau o cantitate neglijabilă de calorii (în funcţie de tipul de îndulcitor). Aceasta nu înseamnă că şi alimentele fabricate sau preparate cu îndulcitori au, în mod obligatoriu, mai puţine calorii.
♦ Metabolismul îndulcitorilor diferă de al zahărului prin faptul că stimulează mai puţin sau neglijabil secreţia de insulină, motiv pentru care sunt recomandaţi în diabetul de tip 2 în locul zahărului (în anumite cantităţi). În diabetul tip 1 situaţia diferă considerabil, din cauza absenţei insulinei din corp, şi consumul de îndulcitori trebuie gândit în funcţie de tipul şi cantitatea de îndulcitor (ca exemplu elocvent, ciocolata pentru diabetici trebuie compensată cu insulină, în timp ce sucurile light nu trebuie). Utilizarea s-a extins din domeniul diabetologiei în domeniul nutriţiei, datorită legăturii puternice dintre obezitate şi diabet, prin intermediul mecanismelor ce implică secreţia şi acţiunea insulinei.
♦ Există două mari categorii de îndulcitori: calorigeni şi necalorigeni. Termenii sinonimi: nutritivi şi non-nutritivi (utilizaţi în clasificarea oficială a FDA) se referă strict la calorii, întrucât îndulcitorii, asemenea zahărului, nu aduc alţi nutrienţi.
♦ Îndulcitorii necalorigeni sunt acei îndulcitori care se utilizează în cantităţi mici, având o putere de îndulcire foarte mare: zaharina, ciclamat, acesulfam K, etc.
♦ Cealaltă categorie, îndulcitorii calorigeni, cuprinde glucide cu putere de îndulcire asemănătoare cu a zahărului, dar care au o absobţie diferită, calorii mai puţine, şi un efect mai mic asupra secreţiei de insulină: poliolii (sorbitol, manitol, maltitol, xilitol etc.), siropuri (sirop de porumb CSHS), carbohidraţi (maltoză, lactoză) etc.
♦ Aspartamul este clasificat ca îndulcitor calorigen, însă, datorită cantităţii mici utilizate, este larg acceptat în categoria îndulcitorilor necalorigeni.
♦ În general se utilizează termenul de îndulcitori calorigeni pentru glucidele naturale sau artificale din categoria „zaharurilor” (glucide neamidonoase), incluzând zahărul, fructoza („zahărul din fructe”) şi mierea de albine alături de îndulcitorii aditivaţi (E-uri), reprezentaţi în primul rând de polioli.
♦ Zahărul este inclus în categoria „GRAS”, acronim pentru „generally recognized as safe”, termen ce se aplică substanţelor care nu sunt considerate aditivi de către FDA, şi care nu au definită o limită superioară de consum. Acest lucru nu trebuie înţeles greşit, şi din acest motiv recomandările oficiale (spre exemplu „Dietary Guidelines for Americans” redactat de USDA) precizează că dacă se consumă zaharuri („sugars”) adăugate în cantităţi mari, atunci substanţele hrănitoare sunt dificil de furnizat organismului fără ca persoana să se îngraşe.
♦ O altă clasificare a îndulcitorilor în naturali şi artificiali are anumite limite, pentru că percepţia largă conform căreia tot ce este natural este şi bun, şi tot ce este aritificial este şi rău, nu este întotdeauna adevărată. Spre exemplu, mierea nu este mai bună decât zahărul în tratamentul diabetului zaharat, fructoza pare a fi implicată în apariţia sindromului metabolic, îndulcitorul natural extras din ştevie (steviozin) nu este acceptat ca aditiv ş.a.m.d.
♦ Iar dacă întrebările referitor la ce e rău şi ce e bun, inclusiv în domeniul îndulcitorilor, sunt sau par prea complicate, răspunsul este, în realitate, mult mai simplu. El constă în integrarea oricărui aliment, inclusiv zahărul şi îndulcitorii, într-un ansamblu echilibrat în care sa-şi aibă locul atât ceea ce ne trebuie cât şi ceea ce ne place.
Cuvinte cheie: îndulcitori alimentari, naturali, artificiali, calorigeni, necalorigeni, calorii, polioli
top
gabriela ::: comentariu pe forum :
puteti sami spuneti va rog eu folosesc cola liht si sin cofeina e buna pentru diabetul meu multulesc
Dr. A. Copcea ::: comentariu pe forum :
@Gabriela. Coca Cola light este o bautura cu indulcitori ce nu necesita adaptari ale tratamentului de diabet, deci din acest punct de vedere, puteti consuma.
ima ::: comentariu pe forum :
Un indulcitor total natural si sanatos este si Panela. Acesta este obtinut din suc din trestie de zahar deshidratat- deci este nerafinat si integral, pastrand vitaminele si mineralele, se poate fierbe fara sa-si piarda calitatile sau sa-si modifice gustul, intareste sistemul imunitar iar aplicat local este un bun cicatrizant. Se poate utiliza sub forma de pulbere sau cuburi
FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)