trafic.ro ranking

trafic.ro PRO ŞI CONTRA: DIN BUCĂTĂRIA MICROUNDELOR | Nutritionist Cluj

PRO ŞI CONTRA: DIN BUCĂTĂRIA MICROUNDELOR

Microundele sau ‘când prietenul devine duşman’ este o scurtă poveste cu ciocniri de molecule, despre cum să citim recomandările oficale sau cum să identificăm ‘adevărul’ nespus de oamenii de ştiinţă…Sunt periculoase microundele?

DE LA RADAR LA MICROUNDE

Cuptorul cu microunde se comercializează din anii 1967-1971. Descoperitorul, Dr. Percy Spencer, a observat, în timpul cercetărilor pentru aparatele RADAR (Radio Detection and Ranging), că în preajma magnetronului (generatorul de unde), ciocolata din buzunarul său se topise. Experiment confirmat de o preparare rapidă de ‘pop-corn’ şi explozia unui ou. Astăzi, cuptoarele cu microunde sunt în topul electrocasnicelor la nivel mondial, alături de televizoare şi DVD-playere, undele electromagnetice din spectrul microundelor sunt utilizate în telefonia mobilă, televiziune şi Internet, îar în casele americanilor, există, în peste 90% din cazuri, un cuptor cu microunde.

CUM FUNCŢIONEAZĂ MICROUNDELE?

Microundele sunt unde electromagnetice ‘slabe’ (apropiate de undele radio, respectiv ‘slabe’ în comparaţie cu razele X utilizate în radiologie). Emise de un magnetron, care converteşte curentul electrtic în unde radio ultrascurte, acestea sunt captate de moleculele polarizate de apă, grăsimi şi carbohidraţi, care sunt puse în mişcare (vibraţie), generând încălzirea alimentului care le conţine. Health Canada, referindu-se la jargonul “to nuke” (de la ‘nuclear’) utilizat pentru încălzirea la microunde, explică lipsa de pericol a acestor unde, care nu sunt nici radioactive, şi care, la oprirea cuptorului, nu rămân nici în cuptor, şi nici în aliment [1]. De asemenea, microundele nu ar trebui să modifice structura chimică a alimentelor, nici să genereze compuşi noi. Aceste presupuneri sunt, însă, combătute de anumite cercetări, prezentate în continuare.

AVANTAJELE

Desigur, timpul scurt de preparare al alimentelor, volumul mic, preţul mic, consumul mic, toate sunt argumente pentru care, în acest secol al vitezei, există atâtea cuptoare cu microunde pe planetă. La astfel de avantaje, luate în calcul de toate familiile care şi-au achiziţionat un cuptor cu microunde, desigur că nu trebuie aduse multe argumente suplimentare. Totuşi,  chiar din partea medicală a ecuaţiei (unde există, dealtfel, cele mai multe controverse sau aspecte puţin cunoscute) se semnalează anumite avantaje faţă de alte metode de preparare (prăjire, abur, cuptor, fierbere…). Harvard Medical School, spre exemplu, menţionează că vitamina C, care se distruge la temperature înalte, se conservă mai bine prin preparare la microunde comparativ cu fierberea de mai lungă durată [2]. Mai mult, FDA, forul suprem pentru alimente si medicamente in Statele Unite, afirmă : “Gătitul la microunde nu reduce valoarea nutriţională a alimentelor mai mult decât gătitul convenţional. De fapt, alimentele preparate la microunde ar putea să preserve mai mult din conţinutul de vitamine şi minerale” [3].

PRECAUŢIILE

Dincolo de precauţiile tehnice (îngrijirea cuptorului – etanşeitate, scurgeri etc.), pe primul loc stau precauţiile în ce priveşte sănătatea. Pe această temă, instituţiile oficiale se pronunţă, şi fac recomandări concrete. Spre exemplu, în ce priveşte interferenţele dintre cuptoarele cu microunde (ca dealtfel şi alte dispozitive electrice) şi pace-makere, cuptoarele nu necesită un avertisment special pentru pacienţii cu stimulator cardiac. Majoritatea precauţiilor nu sunt legate de radiaţii (care, prin principiul de funcţionare, nu au motive să fie mai periculoase decât radiaţiile din telefonia mobilă, spre exemplu), ci de gătirea corectă la microunde. În această ordine de idei, categoria care necesită cea mai mare vigilenţă sunt copiii.

California Childcare Health Program [4] prezintă următoarele precauţii: încălzirea NEUNIFORMĂ a laptelui poate predispune la expunere bacteriană prin zonele neîncălzite sau la arsuri; introducerea în cuptor a materialelor din plastic, neomologate pentru microunde, poate conduce la trecerea în alimente a anumitor substanţe chimice toxice.

…ŞI DEZAVANTAJELE

Anumite date ştiinţifice aduc argumente împotriva utilizării cuptoarelor cu microunde. Astfel, Lita Lee, chimist-nutriţionist, menţionează cercetări proprii publicate, între care şi un articol în Lancet (1989), conform cărora există numeroase dezavantaje alte utilizării microundelor. Astfel, autoarea menţionează că prepararea la microunde poate modifica structura aminoacizilor din cis- în trans- şi invers, un aminoacid cu astfel de provenienţă fiind izomerul L-prolinei, neuro şi nefrotoxic [5]. Autoarea hawaiiană a dedicat chiar o carte subiectului cuptorului cu microunde. Alte argumente, dintre care şi generarea unor compuşi carcinogeni, sunt citate de anumiţi autori, alimentând rezervele unei anumite părţi a populaţiei cu privire la acest subiect. O colecţie de date, citând inclusiv argumente pe baza cărora în Uniunea Sovietică cuptoarele cu microunde au fost interzise în 1976 sau povestea cercetătorului elveţian Hertel, este expusă în articolul “The Hidden Hazards of Microwave Cooking”, în care autorii explică de ce au renunţat la cuptorul cu microunde [6].

MICROUNDELE ÎN VIITOR

Lumea ştiinţifică încă aşteaptă argumente cu privire la siguranţa preparării alimentelor la microunde. Deşi unii autori se pronunţă categoric împotriva cuptoarelor cu microunde, rămâne decizia fiecăruia dacă să le utilizăm sau nu. Cu siguranţă dacă avem alternative pe care le considerăm mai bune sau mai la îndemână, le vom folosi.

Autor: Dr. Adrian Copcea, medic specialist nutriţionist-diabetolog
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca
@NutritionistCluj.Ro. Publicat: 9 septembrie 2012.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

[1] Health Canada (department federal pentru sănătate): Fours à microondes et salubrité des aliments

[2] Harvard Medical School: Microwave cooking and nutrition

[3] FDA (U.S Food and Drug Administration): Microwave Oven Radiation

[4] California Childcare Health Program: Microwave Ovens and your Health

[5] Lita Lee. Microwaves and microwave ovens

[6] Health-Science.Com: The Hidden Hazards of Microwave Cooking



FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)

top
free counters