Cum se diagnostichează obezitatea?

♦ Diagnosticul obezităţii se face la adulţi pe baza indicelui de masă corporală (IMC; în engleză BMI, prescurtare pentru Body Mass Index). Acesta se calculează împărţind greutatea în kilograme la pătratul înălţimii, în metri. O persoană care are 70 de kilograme şi 1.70 metri are un IMC de 70 / 1.70 / 1.70 = 24.2 kg/m².

♦ În funcţie de valoarea IMC, persoanele se încadrează în una din categoriile: normoponderal (IMC între 18.5 şi 24.9), supraponderal (IMC între 25.0 şi 29.9), obez (IMC de la 30.0 în sus) sau subponderal (IMC sub 18.5). Persoana din exemplul de mai sus este normoponderală (are greutate normală). Diagnosticul obezităţii trebuie urmat de o evaluare clinică şi de laborator care să stabilească dacă există complicaţii metabolice, boli asociate, riscuri pentru sănătate, şi, dacă ele există, trebuie făcute recomandări pentru ameliorarea stării de sănătate.

♦ Din evaluarea clinică, două aspecte sunt importante: gradul obezităţii şi tipul obezităţii. Gradul obezităţii se stabileşte pe baza valorii IMC: obezitate gradul 1 : IMC între 30.0 şi 34.9, obezitate gradul 2 : IMC între 35.0 şi 39.9, şi obezitate gradul 3 (morbidă): IMC de 40.0 sau peste. Tipul obezităţii se stabileşte pe baza mai multor criterii. Unul din aceste criterii este identificarea excesului de ţesut adipos în zona abdominală (obezitatea abdominală), cu implicaţii medicale deosebit de importante. Este situaţia denumită “obezitate de tip android” (masculin), mult mai periculoasă decât “obezitatea de tip ginoid” (feminin).

♦ Diagnosticul la copii şi adolescenţi este diferit, el necesită utilizarea curbelor sau graficelor de creştere. Diagnosticul de obezitate se pune atunci când indicele de masă corporală este peste percentila 95 (acest rezultat se obţine prin utilizarea graficelor), ceea ce înseamnă că 95% din copii de aceeaşi vârstă şi de acelaşi sex au un IMC mai mic (sau, formulat altfel, IMC-ul calculat face parte din cele mai mari 5% IMC-uri pentru sexul şi vârsta respectivă).

♦ Dacă IMC-ul este punctul de plecare, şi reprezintă o modalitate la îndemâna tuturor pentru a îşi evalua propria situaţie privind greutatea, în schimb examenul clinic şi analizele indicate de medic aduc informaţiile necesare cu privire la subtipul obezităţii, riscuri şi afecţiuni asociate, cauzele medicale ale obezităţii etc. Odată realizat bilanţul medical, se poate formula diagnosticul complet al obezităţii, care cuprinde, după cum o cere rigoarea medicală, diagnostic pozitiv, diferenţial, etiopatogenic, diagnosticul comorbidităţilor şi estimarea prognosticului. În absenţa diagnosticului complet, tratamentul obezităţii nu se poate realiza corect şi predispune la riscuri, pe care puţini din cei ce încep un regim fără supravehghere medicală le pot anticipa.

Articole pe aceeaşi temă: Ce este obezitatea?; Consecinţele obezităţii; Cum se tratează obezitatea?; Ce cure sau diete se recomandă în obezitate?

Cuvinte cheie: obezitate, diagnostic, clasificare, obezitate la copii, obezitate abdominală, calcul IMC, BMI

top