Câte tipuri de diabet zaharat există?
♦ Există 4 tipuri de diabet zaharat. Principalele două, şi cele mai cunoscute, sunt diabetul tip 1 şi diabetul tip 2.
♦ Diabetul tip 1 este diabetul copilului şi adultului tânăr, şi se datorează unui defect major al pancreasului, care nu mai produce insulină. Înainte de descoperirea insulinei (anii 1920), persoanele cu diabet tip 1 trăiau cel mult un an. Astăzi, tratamentul cu insulină permite o viaţă în care nimic nu este interzis, activităţile pe care le poate avea persoana cu diabet tip 1 sunt aceleaşi ca şi ale celor fără diabet, cu condiţia învăţării şi aplicării noţiunilor necesare despre boală, alimentaţie, insulină, şi, mai ales, despre propriul corp, ceea ce poate fi considerat un tip aparte de ‘şcoală’. Există sportivi (dintre care şi campioni mondiali), actori, cântăreţi pe care îi cunoaştem cu toţii şi pe care îi îndrăgim, şi care au acest tip de diabet.
♦ Al doilea mare tip de diabet, şi cel mai frecvent (de 5-6 ori mai frecvent decât tipul 1), este diabetul tip 2, numit şi diabetul adultului, sau diabetul obez după o denumire mai veche datorată asocierii foarte frecvente dintre diabetul tip 2 şi obezitate. De fapt, s-a demonstrat că obezitatea este unul din motivele apariţiei diabetului tip 2, ceea ce explică şi declanşarea epidemiei de diabet tip 2 odată cu epidemia de obezitate din zilele noastre. Diabetul tip 2 diferă de diabetul tip 1 prin faptul că apare cel mai adesea împreună cu un grup de boli, din care mai fac parte, alături de obezitate, şi dislipidemiile, hipertensiunea arterială, hiperuricemiile, ficatul gras, stările protrombotice etc. Există un termen medical numit “sindrom metabolic”, sau “sindrom X metabolic” în cărţile mai vechi, care indică gruparea frecventă a acestor boli, care au elemente comune şi care cresc riscul pentru alte afecţiuni cardiovasculare. Aceste legături trebuie cunoscute, pentru ca persoana diagnosticată cu diabet tip 2 să înţeleagă că recomandările medicului au, de multe ori, rolul de a preveni complicaţii a căror apariţie nu se simte, în special din sfera cardiovasculară.
♦ A treia categorie de diabet este diabetul care apare împreună sau datorită altor boli (diabetul specific sau secundar). Acest tip de diabet îmbracă numeroase forme, şi se tratează împreună cu boala ce îl acompaniază.
♦ Ultima categorie este o categorie aparte, numită diabet gestaţional, o afecţiune a metabolismului glucidic ce apare pentru prima dată în sarcină, şi care poate duce, în lipsa tratamentului, la riscuri, în special pentru copil. Această afecţiune este diferită de situaţia în care o femeie cu diabet zaharat rămâne însărcinată.
♦ Indiferent de tipul de diabet, există un vârf al icebergului, un element comun, care nu lipseşte în niciun caz: glicemia peste valorile normale (hiperglicemie). Din fericire, în tot atâtea cazuri, icebergul se poate evita, pentru că în prezent toate tipurile de diabet se pot trata eficient. Din nou cu o condiţie: aceea ca el să fie observat la timp.
♦ Diabetul zaharat şi diabetul insipid sunt două boli diferite, care împărtăşesc simptome comune (urinat des, consumul unor cantităţi mari de apă), altfel fiind determinate de cauze diferite, şi având consecinţe şi tratamente total diferite.
Articole pe aceeaşi temă: Ce este diabetul zaharat?; Care sunt simptomele diabetului?; Cum se diagnostichează diabetul zaharat?; Ce complicaţii poate avea diabetul?; Este diabetul tip 2 o boală evolutivă?; Ce regim alimentar trebuie urmat în diabetul zaharat?; Ce rol are activitatea fizică în diabetul zaharat?; Cum se tratează diabetul?;
Cuvinte cheie: diabet zaharat, tipuri, tip 1, tip 2, gestaţional, secundar, insipid
top
FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)