trafic.ro ranking

trafic.ro istorie si actualitate in evaluarea compozitiei corporale | Nutritionist Cluj

Istorie şi actualitate în evaluarea compoziţiei corporale

Nutriţia modernă este indispensabil legată de instrumentele diagnostice destinate evaluării corporale, în special în contextul în care două compartimente corporale: masa musculară şi masa grasă joacă roluri biologice majore în geneza şi întreţinerea bolilor metabolice. Dealtfel, tratamentul patogenic al bolilor din spectrul obezităţii constă în reducerea grăsimii şi “temperarea” chimică şi hormonală a adipocitelor şi nu în simpla scădere în kilograme.

 

Analiza prin bioimpedanta in cabinetul de nutritie

Foto: clinica Asteco

Există două tipuri de instrumente diagnostice pentru compoziţia corporală: pe de o parte antropometria şi metodele clinice: greutate, indice de masă corporală (IMC), pliuri, circumferinţe, pe de altă parte instrumentele paraclinice: absorbţiometria duală cu raze X (DEXA), densitometria, ecografia, bioimpedanţa etc. Fiecare din aceste metode presupune un anumit grad de implicare a erorilor: metodele indirecte utilizează estimări, ecuaţii şi chiar date statistice, în timp ce metodele directe sunt concepute special pentru acurateţea determinărilor.

 

Atât antropometria cât şi majoritatea tehnicilor paraclinice sunt metode indirecte, supuse unor erori sistematice precum rezultatele fals-pozitive ale IMC-ului în cazul sportivilor sau pacienţilor cu edeme sau, invers, fals-negative în cazul “obezităţii metabolice a normoponderalului”. Mai mult, atunci când este implicată şi statistica metodele sunt considerate dublu-indirecte, datele populaţionale multiplicând bias-urile. Dacă obezitatea se defineşte procentual iar populaţia per ansamblu creşte în greutate şi adipozitate, atunci, evident, percentilele de 85-90 îşi pierd sensul. La polul opus există o singură investigaţie directă: analiza prin activarea in vivo a neutronilor (IVNAA), o tehnică de medicină nucleară ce măsoară emisia de potasiu radioactiv de către compartimentul non-gras. Echivalentul istoric îl constituie analizele de carcasă (pe cadavre), pe baza cărora s-au definit unii parametri cheie utilizaţi şi în tehnicile moderne: raportul carbon/trigliceride în ţesutul adipos (0.77), proporţia de apă în ţesuturile non-grase (73%), coeficientul de azot în masa proteică (0.16). Astfel de parametri sunt baza “axiomatică” a ecuaţiilor de estimare utilizate de tehnologiile moderne.

 

Toţi aceşti parametri se înscriu într-o istorie lungă a luptei pentru găsirea soluţiei ideale de evaluare a stării de nutriţie. La începutul anilor 1800 Alphonse Quetelet, fondatorul statisticii sociale, definea IMC-ul în exact forma în care şi astăzi este folosit pentru diagnosticul obezităţii. Anii 1900 au venit cu diferite ecuaţii de estimare a greutăţii ideale, formula Societăţii Metropolitane de Asigurări din New-York fiind notabilă prin estimarea greutăţii ideale în raport cu speranţa de viaţă. Anii 1960-1980 au adus tehnicile de diluţie şi densitometrie validate în calcularea densităţii corporale. Tehnicile de diluţie determinau printr-o metodă laborioasă apa totală, utilizând diferiţi trasori (alcool, uree) şi chiar subcompartimente (apa extracelulară, cu sodiu radioactiv). Tehnicile de densitometrie au apărut, ulterior, ca alternativă non-invazivă şi s-au menţinut în diferite forme, evoluând de la cântărirea în apă (hidrodensitometria) la varianta actuală de pletismografie prin dizlocarea aerului (ADP), cu aceeaşi finalitate a estimării densităţii corporale.

 

Prezentul investigării compoziţiei corporale este, din fericire, cost-eficient şi rapid. Pare că tehnologiile bazate pe pliuri şi bioimpedanţă (BIA), dublate de standardul DEXA, rezolvă facil dilemele deceniilor anterioare. Succesul tehnicii bioimpedanţei – mergând până la popularele “cântare de grăsime” din supermarketuri – vine din cost dar mai ales din simplitatea metodologiei şi tehnicii: microcurentul de 50 Hz (sau microcurenţii, în tehnica cu frecvenţe multiple DSM-BIA) traversează ţesutul conductor non-gras, care opune o rezistenţă (impedanţă) măsurabilă şi care îi reflectă ponderea. Masa grasă este diferenţa dintre greutate şi ţesutul anterior estimat. Corelarea cu DEXA arată, pentru dispozitivele BIA performante, valori de sensibilitate de 85-90%, specificitate 80-85% şi o arie sub curba ROC de 0.90-0.95 ce le clasifică drept fiabile.

 

Per total, tehnologiile actuale de evaluare a compoziţiei corporale din cabinetele de nutriţie ţin pasul cu cerinţele de fiabilitate, cost şi viteză ale secolului XXI, rămânând, totuşi, un simplu instrument în raport cu adevăratele provocări ale domeniului: motivaţia pacientului şi talentul, răbdarea şi judecata clinică a nutriţionistului.

Autor: Dr Adrian Copcea, medic specialist nutritionist-diabetolog @nutritionistcluj.ro 2015
publicat: 7 martie 2015



FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)

top
free counters