trafic.ro ranking

trafic.ro Congres de Obezitate la Cluj-Napoca: 11-13 octombrie 2013 | Nutritionist Cluj

Clujul a găzduit în perioada 9-11 octombrie 2013 Al 4-lea Congres Central-European de Obezitate (CECON 2013) şi Al 7-lea Congres Naţional de Obezitate, sub egida Asociaţiei Române de Studiu al Obezităţii (ARSO), şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca’. Tema congresului: “octetul obezităţii: abordare multiplă” s-a regăsit în conţinutul lucrărilor ştiinţifice prezentate de medici diabetologi-nutriţionişti, endocrinologi, chirurgi, psihologi, cercetători.

Conf. Dr. Gabriela Roman, preşedinte congres (foto), a subliniat necesitatea împărtăşirii experienţelor acumulate de specialişti din diferite ramuri medicale în domeniul obezităţii. În această paradigmă s-au înscris şi lucrările specialiştilor în alte domenii decât domeniul nutriţiei-diabetologiei: terapia anti-obezitate în sindromul ovarului polichistic, corelaţiile dintre obezitate şi cancerul colo-rectal, dietele hipocalorice individualizate, sindromul metabolic la copii, aspectele genetice ale obezităţii, tratamentul hipertrigliceridemiei, sindromul de apnee în somn, chirurgia obezităţii, tratamentele obezogene: Dr. Anca Cerghizan, conceptul de “diabezitate”: Conf Dr. Ioan Andrei Vereşiu, testele genetice în domeniul nutriţiei: Dr. Perez Rasilla, Barcelona.

Sesiunea dedicată chirurgiei obezităţii a avut invitaţi de marcă din Bucureşti, Praga şi Belgrad. Prof. Dr. M Fried (Praga), moderatorul sesiunii, a menţionat, după o experienţă de 20 de ani în domeniu şi un număr anual de aproximativ 500 de intervenţii de chirurgie bariatrică, că în prezent există o tendinţă către intervenţiile reverisbile şi non-invazive. Dealtfel, o nouă generaţie de intervenţii de “micşorare a stomacului” a fost prezentată de un alt ceh, doctorul Holeczy din Vitkovice, care a descris intervenţia de “laparoscopic greater curvature application” o intervenţie laparoscopică reversibilă ce constă în plicaturarea marii curburi a stomacului.

Doctorul Cătălin Copăescu de la Clinica PONDERAS din Bucureşti (foto), a discutat despre remisiunea şi chiar “vindecarea” diabetului prin chirurgia metabolică, o evoluţie cunoscută de mult timp. “Actualmente preferăm termenul de chirurgie metabolică termenului vechi de chirurgie bariatrică, dorim ca pacienţii noştri să îşi rezolve problemele de sănătate şi metabolism, nu dorim să devină fotomodele”. Un fan declarat al intervenţiei de gastric sleeve, doctorul Copăescu a menţionat că astfel de intervenţii au fost practicate deja cu succes şi la copii, începând chiar cu vârsta de 8-10 ani, selectarea procedurii făcându-se, desigur, individualizat: “Desigur, dacă există o boală de reflux, ne vom gândi prima dată la operaţie de by-pass gastric”. Răspunzând unei întrebări din sală cu privire la urmărirea pacienţilor după chirurgia bariatrică, medicul a menţionat că există inclusiv obstacole precum “imprevizibilitatea pacientului român” în realizarea unei urmăriri medicale, nutriţionale sau chirurgicale adecvate.

Intervenţiile cele mai practicate în domeniul “operaţiilor de slăbit” au fost, în ultimii 20 de ani: inelul (LAGB, Laparoscopic Adjustable Gastric Banding) şi micşorarea stomacului prin by-pass gastric (“scurt-circuitarea” stomacului din circuitul digestiv) sau gastrectomie longitudinală (gastric sleeve, “capsarea” curburii lungi a stomacului).

În aceeaşi sesiune, Conf. Dr. Dindelegan de la Chirurgie I Cluj-Napoca a prezentat experienţa Universităţii de Medicină şi Cluj-Napoca în operaţiile practicate pe animale, menţionând avantaje şi dezavantaje pentru aceste intervenţii experimentale, între care: costul, aspectele etice şi relevanţa statistica-numărul de intervenţii (avantaje) versus posibilitatea de extrapolare şi instrumentarul (dezavantaje). Conf. Dr. Florinela Galea-Catoi, fiica chirurgului Florin Galea, un pionier al chirurgiei bariatrice în Cluj şi Dr. Lidia Arhire, fiica preşedintei Societăţii de Nutriţie din România, Dr. Mariana Graur, au prezentat date din experienţa ştiinţifică sau practică în domeniu, în Cluj-Napoca respectiv Iaşi.

Autor: Dr. Adrian Copcea, medic specialist nutriţionist-diabetolog
Centrul Medical ASTECO, Cluj-Napoca
Publicat: 12 octobrie 2013, @ NutritionistCluj.Ro

> > > mai multe fotografii de la eveniment > > >



FORUM SI COMENTARII (nu necesita inregistrare)

top
free counters